Calendare de Birou

Tipografia Global Print produce o gamă foarte variată de calendare, atât ca formate cât şi ca modalităţi de personalizare.  Puteti oferi materiale personalizate cu elemente de branding partenerilor si potentialilor clienti deoarece acestea ofera vizibilitate maxima companiei tale pe tot parcursul anului, chiar in biroul colaboratorilor. Impresionati-va clientii si partenerii de afaceri, daruindu-le obiecte personalizate pe care chiar le vor folosi! Oferindu-le calendare personalizate, vei comunica informatii valoroase despre afacerea dumneavoastra, iar partea frumoasa este ca vor fi conectati cu serviciile tale pe tot parcursul unui an.

Calendarele de birouri sunt alcătuite, de regulă, din 14 foi de format A3 – coperţile şi 12 file ale blocului interior. Calendarele pot fi de tip “Portrait” sau “Landscape”. Filele calendarului sunt unite cu două spire metalice, în care este inserat un hanger. Cu ajutorul acestuia calendarul se ţine pe perete (de unde şi denumirea acestuia). Acestea fac parte din categoria materialelor de birotica de prestigiu, care au drept scop menţinerea imaginii pozitive a companiei. Acesta se află la vedere în permanenţă – astfel memorându-se mai rapid şi informaţia publicitară plasată pe el.

Avantaje

Datorita utilitatii, calendarele fac parte din categoria produselor pastrate de beneficiar, astfel incat, principalul avantaj oferit este vizibilitatea.

O imbinare armonioasa intre un design atractiv si un print de calitate asigura o vizibilitate ridicata a informatiilor cu care au fost personalizate calendare de buzunare. Marele avantaj pe care il prezinta calendare de buzunar printate pe tipar digital, consta in faptul ca permit folosirea propriilor imagini (chiar si in tiraje mici), imagini cu produsele, cu serviciile si cu activitatile pe care compania dumneavoastra le desfasoara.

Recomandam: rotunjirea colturilor, plastifierea mata sau lucioasa si lacuirea selectiva.

Print fata calendar de buzunar poate contine reclama dumneavastra, iar pe verso calendarului anul respectiv, oferind un stimulent simplu pentru a evidentia compania dumneavoastra.

Caracteristici tehnice

-Dimensiune Standard: 210 x 100mm

-Suport standard: Hartie interior – recomandam gramaj cuprins intre 130 - 200g/mp, mata sau lucioasa; Coperti – 300g/mp, DCM (dublu cretat mat) sau DCL (dublu cretat lucios).

-Numar File: 13 file (coperta si fiecare luna pe fila), 7 file (coperta si cate 2 luni pe fila)

-Print: fata sau fata-verso, alb/negru sau color

-Sistem de prindere: spira metalica si prevazut cu un suport din carton duplex pentru sprijinire pe birou

-Finisari optionale: plastifiere lucioasă sau mată

SUSTINEM PRODUCTIA DVS PRIN LIVRAREA PROMPTA.

TIPARIM LA TIMP!

catalog calendare - Global Print

Catalog Calendare Pretiparite

Read more
calendare birou speciale

Calendare de Birou Speciale

Read more
tipar calendare

Calendare de Birou Design Client

Read more
calendare birou personalizate

Calendare de Birou Personalizate

Read more
Top

Contact Contact

Copyright © 2017 Global Print Harta site